Alergiile bebelusilor

O alergie este o reactie a sistemului imunitar la o substanta denumita alergen. Cand un copil alergic vine in contact cu un alergen – prin atingere, inhalare, inghitire sau injectare – corpul il considera un invadator periculos si elibereaza histamina si alte substante pentru a lupta cu intrusul. Aceste substante irita corpul, cauzand simptome ca nas infundat, stranut, mancarimi sau tuse. Simptomele pot fi usoare sau mai severe, intermitente (de sezon, de exemplu) sau continue, din cauza expunerii prelungite la agentul alergen. In unele cazuri, un alergen poate crea o reactie severa, numita soc anafilactic. Aceasta este o urgenta medicala, iar simptomele – dificultati de respirare si transpiratie – sunt foarte periculoase.

Putem gasi posibili alergeni in alimente, medicamente, insecte, par de animale, praf, mucegai sau polen. Alergenii pot cauza simptome respiratorii ca alergii nazale sau rinite alergice, iritatii ale epidermei ca eczeme sau probleme intestinale – de la alergiile alimentare.

Iata care sunt cele mai frecvente cauze ale alergiilor:

  • Particulele de praf: organisme microscopice care se dezvolta pe piele.

  • Par de animale: de la caini, pisici sau alte animale cu blana

  • Polen sau iarba

  • Mucegai: ciuperci care se gasesc in locurile umede ca baile sau subsolurile

Unii dintre copii sunt alergici la pernele cu fulgi sau la paturile de lana.

10 semne ca micutul are o alergie

Simptomele unei alergii sunt destul de asemanatoare cu cele ale racelii – nas infundat, ochisori umezi, tuse, congestie nazala, stranut – si poate fi dificil de identificat cu care dintre cele doua ne confruntam. Din fericire, exista cateva semne clare de alergie.

  • Ti se pare ca micutul este tot timpul racit? Racelile nu dureaza mai mult de 7-10 zile, alergiile, da.

  • Nasucul copilului este tot timpul infundat sau curge?

  • Mucusul eliminat este subtire si clar (ci nu galben sau verzui si gros)?

  • Stranuta des?

  • Ochisorii sunt iritati, rosii sau umezi?

  • In zona de dedesubtul ochilor tenul este inchis la culoare, formand cearcane?

  • Respira pe gura?

  • Observi iritatii ale pielii si mancarimi?

Daca ai raspuns afirmativ la mai multe dintre aceste intrebari, este o foarte mare posibilitate ca micutul sa fie alergic la o substanta din mediul sau. Copiii cu alergii nazale sunt mai predispusi la infectii auriculare, astm sau infectii ale sinusurilor.

Copilaria este un moment decisiv in dezvoltarea sistemului imunitar, aceasta prezentand doua optiuni, cea a predispunerii la alergii si cea a tolerantei fata de acestea. Intarirea sistemului imunitar se poate realiza inca din primele clipe ale vietii prin alaptarea copilului cel putin in primele 6 luni.

In vederea protejarii micutului de riscurile declansarii acestor alergii va vom prezenta o serie de solutii in acest sens:

Polenul

Unul din zece copii este alergic la polen. Pentru protejarea micutului este indicat a se respecta recomandarea medicului alergolog in ceea ce priveste optiunea medicamentoasa.

Combaterea acestui tip de alergie se poate realiza si prin remedii naturiste, precum: consumul zilnic de miere (1-2 lingurite/zi), eliberarea cailor respiratorii prin irigatie nazala cu substanta salina, consum de ceai de menta si ulei de menta, acesta din urma avand rol expectorant.

Tratarea alergiilor nazale mai poate fi realizata si prin consumul de radacina de brusture macerata.

Alimentele

Alimentatia micutului trebuie sa contina cat mai multe legume si fructe proaspete, precum broccoli, spanac, ceapa, banane si mere, care au un continut ridicat de antioxidanti care au proprietatea combaterii posibilelor reactii alergice. Efect atenuator al alergiilor il detin si alimentele bogate in cobalt si mangan: ciuperci, ridichi si cereale seci.

Ceaiul de chimen este indicat in cazul alergiilor la proteinele din lapte, consumul acestuia reducand aceasta sensibilitate.

Daca, conform medicului, copilul dumneavoastra prezinta un risc mare de alergii, este indicat sa se evite consumul urmatoarelor alimente: lapte, soia, carnea de peste si arahidele.

Acarieni

Pentru evitarea alergiilor cauzate de acarieni este indicata utilizarea huselor de plastic pentru acoperirea saltelelor si a pernelor, cat si spalarea la temperaturi ridicate a asternuturilor de cel putin o data pe saptamana.

Covoarele, un alt mediu preferat de acarieni, este indicat sa fie inlocuite cu carpete din iuta sau linoleum.

Animalele de casa

In cazul acestui tip de alergie, daca nu este posibila gasirea unui nou camin pentru animalul dumneavoastra de companie, este indicat sa apelati la medicul alergolog in vederea obtinerii unui tratament ce poate consta in vaccinuri antialergice.

Alergii de piele

Laptele rece aplicat pe zona afectata timp de 10-15 minute reduce efectul urticarie, de asemenea spalarea portiunii iritate a pielii cu o solutie de bicarbonat de sodiu si apa calduta are un efect benefic.

Spune-ne parerea ta

*

(Adresa ta de email nu va fi publicată. Campuri obligatorii *.)