Infant UNO Cremă – Pentru un bebe fericit în pielea lui

Pentru puiul tău, contactul cu „exteriorul” este un test de adaptabilitate. O lume nouă, necunoscută, în care el este oarecum neprotejat.

Tocmai de aceea, în primele luni de după naștere, dar și în primii ani ai copilăriei sale, cel mic prezintă o sensibilitate accentuată față de numeroase substanțe si elemente ce-l înconjoară.

Pielea lui este cea mai expusă și, totodată, cel mai ușor de lezat, astfel că eczemele, iritațiile, dermatitele pot apărea în orice moment. Una dintre cele mai întâlnite astfel de afecțiuni, ce se manifestă la nivel cutanat, este eritemul fesier.

Acesta apare, în general, în primul an de viață și îi creează celui mic o stare de disconfort și de usturime. Afecțiunea este cauzată, în special, de contactul inevitabil al pielii cu transpirația, urina sau materiile fecale și apare, de regulă, în zona organelor genitale, a coapselor, a feselor și a burticii.

Simptomele eritemului fesier sunt uşor de identificat, primul semn care poate să îngrijoreze părinţii fiind plânsul bebeluşului, aparent fără motiv. În plus, cel mic pare să se foiască mereu și prezintă disconfort în momentul în care zona dorsală și cea inghinală îi sunt atinse. Acest lucru se poate observa când copilul este spălat, dar şi atunci când se joacă sau este așezat în anumite poziții.

Eritemul fesier mai poate fi provocat și de materialul din care este fabricat scutecul, de unele substanțe din săpunul folosit pentru a spăla bebelușul sau din detergentul utilizat pentru spălarea scutecelor textile. De asemenea, afecțiunea poate apărea din cauza unor alimente pe care le consumă mama și care, prin laptele său, ajung la cel mic. Aciditatea din alimentele sau sucurile pe care le consumă bebelușul pot fi, și ele, factori declanșatori ai eritemului fesier.

Un alt semn este roşeaţa prezentă pe piele, care are o nuanță pală la început, dar care în timp se poate acutiza și poate duce la complicații.

Infant UNO Cremă
propune o variantă naturală pentru prevenirea și îngrijirea eritemului fesier, fiind una dintre cele mai folosite creme de către mamici.

Prin formula sa unică, îmbogăţită cu 7% pantenol cu extracte naturale, Infant UNO Cremă are efect recunoscut cicatrizant, reepitelizant, emolient şi hidratant pentru pielea afectată de eritem.

Prin adaosul de aloe vera şi vitamina E, Infant UNO Cremă îngrijeşte şi intensifică procesul natural de regenerare a pielii, pentru o piele catifelată şi hidratată încă de la prima aplicare. Textura sa este fină şi hrănitoare, reuşind să creeze o peliculă ce asigură o protecţie de lungă durată împotriva substanţelor iritante. Crema este extrem de ușor de utilizat, fiind necesară aplicarea sa în strat subţire, prin masarea uşoară pe pielea spălată şi uscată a copilului, la fiecare schimbare a scutecului.

Fără parabeni, coloranți, parfum, conservanți sau substanțe antiseptice, Infant UNO Cremă este prietenoasă cu pielea bebelușului și îl protejează împotriva eritemului fesier, pentru ca micuțul tău să fie mereu fericit în pielea lui.

crema_2

Infant UNO Gel gingival – gingiile fără dureri aduc zâmbete

Apariția primilor dințișori de lapte ai bebelușului este o perioadă foarte solicitantă, atât pentru părinți, cât și pentru cel mic, fiind adesea însoțită de dureri profunde, agitație, plânsete, somn întrerupt și, în unele cazuri, chiar de febră și episoade diareice. Iar pentru un părinte, nimic nu se compară cu sentimentul de neputință care apare atunci când își vede copilul suferind.

Însă, cu răbdare și cu un gel gingival potrivit, chiar și această perioadă solicitantă și foarte dureroasă, când dințișorii bebelușului își fac loc unul câte unul, poate fi depășită cu bine.

Erupția dentară reprezintă momentul în care apar primii dinți ai copilului, așa-zișii dinți de lapte. Acești dințișori apar, de regulă, între 6 și 9 luni, dar există situații în care își fac apariția mai devreme, la 4 sau 5 luni, sau chiar mai târziu, în jurul vârstei de un an. Semnele acestei erupţii dentare sunt umflarea gingiilor şi apariția unor puncte albe pe ele, în locul în care se vor afla viitorii dinţişori, salivaţia abundentă, tendința de a introduce orice obiect în gură, instinctiv, pentru calmarea disconfortului gingival.

Totuși, dacă ai impresia că nu prea ai ce să faci în astfel de momente şi nici cum să-l ajuţi pe bebe să scape de tristeţe, află că lucrurile nu stau chiar așa.Poţi să foloseşti un gel gingival, care calmează durerile pe care bebeluşul le simte în perioada în care dinţişorii lui de lapte îşi fac loc unul câte unul în guriţă, şi care îl ajută pe cel mic să revină la programul normal de masă, somn și joacă.

Pentru părinți, este important să fie atenți la orice modificare de dispoziție și program a copilului, pentru a lua imediat măsuri, în cazul în care cel mic suferă. De aceea, din mica farmacie a casei nu trebuie să lipsească un gel gingival eficient, aşa cum este Infant UNO Gel gingival, care să calmeze rapid durerile bebelușului.

Datorită unei combinații de flori de mușețel, extract de rădăcină de valeriană și propolis, Infant UNO Gel gingival are efect calmant și emolient, astfel încât erupția dentară să fie depășită cu ușurință și să rămână doar o altă amintire plăcută din copilăria puiului tău.

Gelul gingival se aplică în cantităţi mici (aproximativ cât o alună) pe degetul bine spălat şi apoi se masează pe gingia dureroasă timp de 2 sau 3 minute. Prin masarea gingiei, disconfortul scade, iar bebeluşul trece mai uşor peste această perioadă dureroasă.

Gelul se aplică ori de câte ori este nevoie, iar părintele trebuie doar să fie atent la lista de ingrediente, întrucât utilizarea produsului nu este recomandată dacă bebelușul este hipersensibil la unul dintre acestea. Totodată, în situaţia în care apar simptome persistente asociate cu creşterea dinţilor, cum ar fi febra, dureri sau înroşirea obrajilor, dar şi eritem fesier, este necesară consultarea medicului pediatru.

Eficient, dar delicat, special creat pentru copilul tău, Infant UNO Gel gingival te va ajuta să îi alini suferința cauzată de apariția primilor dințișori, pentru ca puiul tău să zâmbească din nou!


Sursa: Centrul de pediatrie

Spune-ne parerea ta

*

(Adresa ta de email nu va fi publicată. Campuri obligatorii *.)